Eşti aici

Ziua Mondială a Populației este celebrată în fiecare an pe 11 iulie pentru a atrage atenția opiniei publice asupra unor aspecte importante privind dezvoltarea populației.

În 2018 tematica acestei zile este dedicată subiectului de planificare familială, care constituie unul din drepturile fundamentale ale omului, iar acest subiect a fost discutat astăzi, în cadrul unui eveniment public, de către circa  80 de persoane, printre care specialiști, persoane de vârstă reproductivă, tineri, femei și bărbați cu dizabilități, mame și tați, agenți economici.

"Copiii trebuie să vină pe lume doriți, în familii pregătite. Iată de ce, planificarea familială are un rol atât de important și este un drept universal în societatea modernă. Ne-am propus să îmbunătățim accesul și calitatea serviciilor de planificare pentru toate persoanele, indiferent de vârstă, etnie, mediu de reședință, statut social sau starea de sănătate, precum și informarea populației în acest domeniu. În acest sens, am aprobat noul Program național privind sănătatea și drepturile sexuale și reproductive pentru anii 2018-2022, cu un șir de acțiuni pentru realizarea acestor obiective”, a declarat ministrul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Svetlana Cebotari.

Dreptul la planificare familială a fost proclamat acum 50 de ani. Aceasta înseamnă că fiecare persoană și fiecare cuplu are dreptul să decidă liber asupra numărului de copii pe care și-i dorește, a intervalului dintre sarcini şi a momentului când să-și planifice sarcina, la fel și dacă vrea să aibă copii. Prin urmare, fiecare persoană trebuie să aibă acces la informare, consiliere și servicii de planificare familială de calitate, inclusiv la mijloace moderne de contracepție, pentru a-și putea exercita acest drept”, a spus Rita Columbia, Reprezentanta UNFPA în Moldova.

În prezent, în Republica Moldova, 17% dintre femeile de vârstă reproductivă (15-49 de ani) nu dispun de mijloace de contracepție, deși nu planifică o sarcină. Doar 1/3 dintre femei utilizează contraceptive moderne, iar 14% apelează la mijloace de contracepție tradiționale.

Pe lângă metodele de contracepție moderne și tradiționale, din spusele medicilor practicieni, unele persoane mai folosesc metode de contracepție “din popor”, iar specialiștii avertizează că astfel de practici sunt ineficiente și dăunătoare pentru sănătatea reproductivă a persoanelor.

Menționăm că, 7 categorii de persoane pot primi gratuit contraceptive la medicul de familie: Adolescenţii și tinerii cu vârsta până la 24 de ani; Familiile cu venituri mici (venit mai jos decât coșul minim de consum pentru fiecare membru al familiei); Persoanele HIV pozitive; Persoanele care consumă abuziv băuturi alcoolice, droguri și se află la evidenţa medicului narcolog; Persoanele cu dizabilități psiho-sociale aflate la evidenţa medicului psihiatru sau medicului de familie; Femeile care sunt victime ale abuzului sexual (pentru contracepție de urgență); Femeile care au efectuat un avort în ultimul an.

Evenimentul a fost organizat de Agenția ONU pentru drepturile și sănătatea reproductivă (UNFPA Moldova), în parteneriat cu Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale.