Eşti aici

 

 

Mereu a fost o fire timidă și retrasă preferând să stea cuminte în bancă fără a atrage privirile asupra sa. La lecții, chiar dacă știa răspunsul la întrebări, nu îndrăznea să ridice mâna, fiindu-i teamă că va greși. Însă de când a devenit voluntară Y-PEER, o rețea de tineri educatori susținută de UNFPA, care promovează comportamente sănătoase la adolescenți,  viața Adelinei s-a schimbat radical. Ea nu se mai teme să-și expună părerea în public, este mai îndrăzneață și mai încrezătoare în forțele proprii.

Și acum își aduce aminte de emoțiile primului discurs. Era la Școala Trainerilor și urma să țină o prezentare în fața celor 20 de colegi. “Cred că îmi tremura vocea, dar am reușit cumva să-mi depășesc frica. Este foarte important să ne putem exprima părerile în public, altfel ajungem să fim manipulați și altcineva să ia decizii în locul nostru”, crede Adelina. 

Adelina are 16 ani și locuiește în or. Bălți, fiind membră Y-PEER de la începutul anului 2017. A aflat de la un coleg de școală despre această rețea de tineri și a hotărât să-și încerce puterile. Așa a ajuns să organizeze sesiuni de informare despre relațiile sănătoase în adolescență, educația sexuală și importanța deciziilor corecte. Supervizată și de profesori, Adelina le aduce exemple și informații utile despre modul sănătos de viață. “În grupul meu sunt elevi din clasele 7-12, care mă ascultă cu atenție, chiar dacă sunt mai mari decât mine”, spune ea.

Tânăra are vise mari pentru ea și pentru semenii săi. Vrea să devin psihologă și să ajute alți tineri să fie motivați și să-și găsească drumul în viață. Dar până atunci vrea să fie parte a unei mișcări mari a tinerilor, care să aducă o schimbare în viața lor. “Știți, noi ne-am obișnuit să ne plângem, dar cred că este mai important să găsim soluții. Dacă ne vom aduna cu toții și ne vom cere drepturile, inclusiv dreptul la sănătate și educație, atunci vom vedea o schimbare. Eu spun da acestei schimbări și invit toți semenii mei să mi se alăture”, spune încrezător Adelina.