Agenția Națională de Prevenire și Combatere a Violenței împotriva Femeilor și a Violenței în Familie în colaborare cu UNFPA și UNICEF, și cu suportul Guvernului Marii Britanii au lansat astăzi piesa de teatru „Acasă, în siguranță”, o producție inedită inspirată din istorii reale de viață, jucată de tineri care nu sunt actori profesioniști, dar care au ales să se implice activ în prevenirea violenței domestice și a violenței bazate pe gen.
Pe 9 aprilie, la Strășeni, peste 500 de elevi, părinți, profesori și specialiști au participat la spectacolul „Acasă – în siguranță”, o lecție de viață despre curaj, frică și puterea de a spune „ajută-mă”.
Piesa de teatru, pusă în scenă de tinerii actori de la Centrul de Tineret din Trușeni, în regia Mihaelei Strâmbeanu și a lui Valentin Strișcov, a adus în prim-plan problema violenței, inspirată din mărturiile reale și transpuse scenic în stilul teatrului verbatim. Prin forța mesajului său, spectacolul a transmis un apel ferm: nimeni nu ar trebui să trăiască în frică, iar ajutorul există.

Gazda evenimentului, Mariana Dîmcenco, președinta Consiliului Raional Strășeni, a reiterat angajamentul autorităților locale în susținerea inițiativelor de prevenire și combatere a violenței în familie.
Viorica Țîmbalari, directoarea generală a Agenției Naționale de Prevenire și Combatere a Violenței împotriva Femeilor și a Violenței în Familie (ANPCV) a declarat: „Acasă – în siguranță” nu e un slogan. Este o nevoie. Un drept. Un vis pentru unii și, din păcate, o realitate prea departe pentru alții", menționând că ,,asigurarea unui mediu sigur pentru fiecare copil și fiecare femeie este o responsabilitate a tuturor”.
„Acasă – în siguranță” își propune nu doar să conștientizeze publicul despre multiplele forme ale violenței, ci și să contribuie la schimbarea normelor pozitive, normalizarea procesului de raportare, înlăturând stigma și tăcerea care însoțesc adesea aceste situații. Tinerii transmit un mesaj clar: raportarea violenței este un act de curaj, nu de rușine.
Valentina Olaru, secretară de stat, Ministerul Educației și Cercetării, a remarcat că „asistăm la o lecție altfel – una în care nu scriem și nu citim, ci simțim și înțelegem”, subliniind importanța reflecției personale și a raportării cazurilor de violență ori de câte ori acestea sunt identificate.
Potrivit Karinei A. Nersesyan, reprezentantă UNFPA în Moldova „această piesă de teatru ne oferă un rol esențial: acela de a da voce femeilor și fetelor care au trecut prin violență și de a rupe cercul tăcerii”. De asemenea, oficiala a declarat că „la UNFPA, ne angajăm să construim o societate în care fiecare femeie și fată din Moldova trăiește în siguranță, are șansa de a se afirma și este susținută de o comunitate care condamnă abuzul și acționează cu empatie și curaj”.
Maha Damaj, reprezentantă de țară, UNICEF, a menționat: „Violența poartă adesea o mască. Se ascunde în tăcerea caselor, în spatele zâmbetelor politicoase, în frica copiilor prea speriați să vorbească. Însă prin artă—și mai ales prin teatru—putem da acea mască la o parte”, specificând că „există o cale de ieșire. Există oameni cărora le pasă, care vor asculta, iar serviciile de sprijin sunt aici și sunt pregătite”.

La final, participanții au discutat cu psihologul Gholamali Mohammadifard, dar și cu psihologii de la platforma ,,12 plus”, Centrul Național de Prevenire a Abuzului față de Copii (CNPAC), despre serviciile disponibile și posibilitățile de a solicita ajutor în cazurile de violență și abuz.
Într-un turneu de cel puțin 14 spectacole, vor fi prezentate, pe parcursul acestui an, în mai multe regiuni ale țării, în contextul Campaniei de informare și sensibilizare cu privire la violența împotriva femeilor și a violenței în familie.
Evenimentul a fost organizat de ANPCV, în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării, Ministerul Culturii și Centrul de Tineret Trușeni, cu suportul UNICEF Moldova și UNFPA Moldova, fiind parte a Programului comun UNICEF - UNFPA „Rupe cercul violenței împotriva copiilor și femeilor”, implementat cu sprijinul financiar al Guvernului Marii Britanii.

Dacă ai nevoie de sprijin sau de cineva care să te asculte, poți contacta gratuit și confidențial:
📞 0 8008 8008 – Telefonul de Încredere pentru Femei și Fete
📞 112 – În caz de urgență
📞 116 111 – Telefonul Copilului