Eşti aici

Aproape 70 de tineri, profesori de “Educație pentru societate” și manageri ai Centrelor de tineret din 23 de raioane și municipii participă în perioada 1-4 iulie  la o instruire în domeniul participării și implicării civice a tinerilor.

 

Scopul instruirilor este de a crea o platformă de colaborare dintre școală și Centrul de tineret, pentru a dezvolta spiritul civic în rândul tinerilor și a îmbunătăți viața comunității.

 


Tineri, profesori și manageri ai Centrelor de tineret participă la o instruire cu privire la participarea și implicarea civică a tinerilor.

 

Participanții la instruire explorează împreună cu specialiștii oportunitățile de implicare civică a tinerilor prin aplicarea cunoștințelor obținute la disciplina “Educație pentru societate”. De asemenea, ei identifică nevoile comunitare și dezvoltă concepte de acțiuni locale, care vor fi realizate de tineri cu sprijinul școlilor și Centrelor de tineret până la sfârșitul anului 2019.

 

Prezent la ceremonia de deschidere a atelierelor de lucru, Ion Donea, Șeful Direcției Tineret la Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, a menționat că prin intermediul acestor instruiri vor fi îmbunătățite abilitățile de participare a tinerilor. “În ansamblu, prin intermediul acestui program, ne dorim să avem servicii de calitate pentru tineri la nivel local”, a precizat Ion Donea.


Ion Donea, Șeful Direcției Tineret la Ministerul Educației, Culturii și Cercetării și Elena Madan, Directoarea Terre des hommes Moldova

 

Elena Madan, Directoarea Terre des hommes Moldova, a spus: “Ne dorim mult să capacităm Centrele de tineret, să le oferim mai multe instrumente tinerilor, pentru a deveni cetățeni activi în această țară. Mulțumim partenerilor cu ajutorul cărora avem posibilitatea să oferim aceste instruiri”.

 

La rândul său, Rita Columbia, Reprezentanta UNFPA Moldova s-a adresat cu un mesaj de încurajare pentru tineri: “Când veți discuta despre parteneriate, puneți la baza lor interesele, drepturile și nevoile voastre. Analizați eventualele parteneriate cu școlile și Centrele de tineret, dar luați în calcul și alți actori la nivel local, care pot și trebuie să fie implicați.”


Rita Columbia, Reprezentanta UNFPA Moldova, alături de participanții la instruire.

Instruirile pentru tineri, profesori și managerii Centrelor de tineret sunt organizate de Terre des hommes Moldova în cadrul Fondului comun al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, Agenției Elvețiene pentru Dezvoltare și Cooperare și Fondului ONU pentru Populație privind dezvoltarea Centrelor de tineret și consolidarea participării și implicării civice a tinerilor din Republica Moldova.