Press Release

Unul dintre cele mai ample studii demografice la nivel internațional va fi realizat în Republica Moldova

7 august 2018

7 august 2018Ministrul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale (MSMPS), Svetlana Cebotari și Rita Columbia, Reprezentanta Fondului Națiunilor Unite pentru Populație (UNFPA) au semnat luni, 6 august, un Acord de colaborare pentru desfășurarea Programului “Generații și Gender” în Republica Moldova.

 

Programul se va desfășura în perioada 2018-2020 și prevede mai multe activități de analiză și cercetare a proceselor demografice din țară, inclusiv colectarea datelor despre populație și elaborarea scenariilor de politici publice eficiente în sectorul demografic.

 

O componentă importantă a programului ține de realizarea studiului “Generații și Gender” pe un eșantion de 10,000 de persoane, care va studia schimbările în structura familiei, relațiile dintre generații, numărul dorit de copii și barierele care influențează decizia cuplurilor de a avea sau nu copii.


Ministra Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Svetlana Cebotari, semnează Programul "Gender și Generații" în Republica Moldova.

Svetlana Cebotari a subliniat importanța efectuării unui asemenea studiu, ce va contribui la consolidarea capacității Guvernului de a identifica măsuri pentru îmbunătățirea situației demografice.

 

Rezultatele acestui studiu ne vor ghida în realizarea celor mai eficiente politici, care să raspunda la dinamica şi numărul populaţiei, ținând cont de situația socio-economică și familială a cetățenilor”, a menționat ministrul.

 

Studiul “Generații și Gender” se va desfășura pentru prima oară în țara noastră, în baza unei metodologii internaționale și exemplele altor țări, fiind rezultatul unui parteneriat strategic dintre MSMPS și UNFPA Moldova.


Rita Columbia, Reprezentanta UNFPA și Eduard Mihalaș, Analist de Programe Populație și Dezvoltare, la evenimentul de semnare a Programului "Gender și Generații" în Republica Moldova

 “Colectarea datelor de calitate este esențială pentru a înțelege mai bine structura familiilor actuale și barierele ce stau în calea cuplurilor de a planifica și naște numărul dorit de copii. UNFPA Moldova va acorda asistență tehnică și expertiză în vederea realizării acestui studiu de proporții, care va informa politicile din acest domeniu și va determina impactul demografic dorit pe termen lung, așa cum s-a întâmplat în alte țări”, a declarat Rita Columbia, Reprezentanta UNFPA în Moldova.  

Studiul “Generații și Gender” a fost desfășurat până în prezent în 24 de țări și reprezintă un instrument global de monitorizare a schimbările demografice și răspuns la procesele de îmbătrânire, ratei joase de fertilitate, schimbărilor în structura familiei, relațiilor între generații și altele. Studiul se desfășoară la fiecare trei ani, timp de nouă ani.

 

În cadrul Programului “Generații și Gender” MSMPS va beneficia de expertiza Consiliului Internațional  pentru Populație și Dezvoltare al UNFPA și va veni cu un set de intervenții politice în sectorul demografic. Rezultatele proiectului vor sprijini implementarea agendei Conferinței Internaționale pentru Populație și Dezvoltare (ICPD) și vor contribui la monitorizarea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă.